Adjunctul Poliției Pitești, audiat într-un dosar DIICOT de camătă și jocuri de noroc ilegale

Un polițist cu funcție de conducere din cadrul Poliției Municipiului Pitești a fost ridicat și dus la audieri, luni, într-un dosar instrumentat de procurorii DIICOT, privind fapte de constituire a unui grup infracțional organizat, camătă și organizarea de jocuri de noroc fără licență.

Potrivit anchetatorilor, ofițerul – care ocupă funcția de adjunct al șefului Poliției Municipiului Pitești – este suspectat că ar fi aderat la gruparea formată din alte trei persoane.

„Din probele administrate a reieșit că, pe baza încrederii reciproce generate de relații de familie și prietenie, în luna februarie 2025, pe raza județului Argeș, trei suspecți au constituit un grup infracțional organizat în scopul obținerii unor importante beneficii materiale din organizarea și participarea la jocuri de noroc fără autorizație. Unul dintre suspecți, liderul grupului, a pus la dispoziția celorlalți clădirea unui hotel pe care o administrează, unde se desfășurau aceste activități, oferind totodată sprijin în acordarea de împrumuturi cu dobândă, practică ce constituia o îndeletnicire constantă”, se arată într-un comunicat transmis luni de DIICOT.

Ancheta procurorilor de la combaterea criminalității organizate indică faptul că, în activitatea grupului, ar fi fost implicat și polițistul cu funcție de conducere, care le-ar fi oferit protecție membrilor implicați în activitățile de cămătărie.

Luni dimineață, suspecții din dosar – printre care și ofițerul – au fost ridicați și duși la audieri la sediul DIICOT Pitești.

Potrivit publicației institutiilestatului.ro, polițistul vizat este comisarul-șef Gheorghe Avram, adjunctul șefului Poliției Municipiului Pitești.

Articole recente

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button